Cartea lui Michelle Obama este împărțită în trei capitole: „Povestea mea” (în care este relatată copilăria ei), „Povestea noastră” (unde ni se prezintă relația pe care o are cu Barack Obama, încă de la începuturi) și „Povestea continuă” (care ne introduce în culisele de la Casa Albă).

Atât de mulți dintre noi trec prin viață ascunzându-și poveștile, simțindu-se rușinați sau speriați când propria realitate nu se ridică la înălțimea vreunui ideal recunoscut. Creștem cu mesaje care ne spun că există un singur mod de a fi american, iar, dacă avem pielea închisă la culoare sau șoldurile late, dacă nu trăim iubirea într-un fel anume, dacă vorbim altă limbă sau venim din altă țară, atunci nu aparținem acelui loc. Asta, însă, până când cineva îndrăznește să spună altfel povestea respectivă.


„Povestea mea”, Michelle Obama

Michelle Obama va rămâne în istorie drept Prima Doamnă de culoare a Americii. În această carte, însă, ea se dezvăluie simplu, accesibil și onest, motiv pentru care vom face cunoștință și cu fetița Michelle, cea care a crescut „cu un tată cu dizabilități, într-o casă prea mică, fără prea mulți bani, într-un cartier care se afla la începutul declinului”, dar care, în același timp, a crescut „înconjurată de iubire și de muzică, într-un oraș divers, într-o țară în care educația te poate duce departe”.

Când eram copil, năzuințele mele erau simple. Îmi doream un câine. Îmi doream o casă cu scară interioară pentru o singură familie. Obișnuiam să le spun oamenilor că atunci când o să cresc mare, o să mă fac medic pediatru. (…) Pe vremea aceea purtam părul prins în codițe împletite. Reușeam, fără excepție, să iau cele mai bune note la școală. Eram ambițioasă, chiar dacă nu aveam un scop precis. Acum cred că asta e una dintre cele mai inutile întrebări pe care adulții le pot pune copiilor. Ce vrei să te faci când o să crești mare? De parcă creșterea ar fi un proces finit. De parcă, la un moment dat, devii ceva, și acela este sfârșitul.

„Povestea Mea”, Michelle Obama

Mai apoi, o întâlnim pe absolventa Universității Princeton și a Facultății de Drept de la Harvard, care avea să își înceapă cariera de avocat la Sidley and Austin, în Chicago, unde, de altfel, l-a întâlnit pe Barack Obama.

Aici este momentul în care începe „Povestea Noastră”, cel de-al doilea capitol al cărții. Aceasta a fost și partea mea preferată din carte, căci am avut acces la familia în care a crescut Barack Obama, la relația dintre el și Michelle, care s-a desfășurat, la început, la distanță, dar care s-a bazat pe multă comunicare și, mai ales, pe iubire.

Viața cu Barack nu avea să fie niciodată monotonă. Urma să fie de un galben-banan și puțin înspăimântătoare. Mi-a trecut prin minte și că era foarte posibil ca omul să nu ajungă să facă bani.

„Povestea Mea”, Michelle Obama

Tot aici aflăm că Michelle Obama a picat examenul de intrare în Barou, prima dată când a susținut testarea. Ulterior, ea a devenit membru al acestui ordin profesional și, deși avea în față o carieră strălucitoare în domeniul juridic, autoarea decide să facă o schimbare bruscă în carieră și să se dedice mai mult comunității.

Voiam să fiu în preajma oamenilor, nu a cărților, motiv pentru care, pentru mine, cea mai frumoasă parte din facultatea a fost voluntariatul pe care l-am făcut la Biroul de Ajutor Juridic al școlii, unde putea ajuta la obținerea unui ajutor social sau la reglarea conflictului cu un proprietar abuziv.

„Povestea mea”, Michelle Obama

În plus, o găsim pe autoare vulnerabilă în fața neprevăzutului, ea povestind că a avut dificultăți în a rămâne însărcinată, căci „se pare că nici măcar doi oameni de carieră dedicați, cu o dragoste profundă și cu o etică desăvârșită în muncă nu pot face un copil când vor ei. Fertilitatea nu este ceva ce se poate câștiga”.

Tot în această secțiune a cărții Michelle Obama povestește că nu a fost deloc încântată că soțul ei a ales să se implice în politică, dar și sacrificiile pe care a trebuit să le facă pentru a se implica în campania prezidențială a fostului lider al Statelor Unite.

Odată cu cel de-al treilea capitol, cel dedicat traiului la Casa Albă, cititorii au acces la viața unei Prime Doamne. Sunt prezentate mai ales restricțiile care vin cu această funcție, însă și puterea de a schimba destine pe care o poate avea soția președintelui, prin simpla implicare în viața socială.

Barack și cu mine am continuat să deschidem ușile Casei Albe pentru cât mai mulți oameni, în special pentru copii, sperând să-i facem aerul mai primitor, să aducem mai multă viață în formalismul și tradițiile ei. Ori de câte ori veneau în vizită demnitari străini, invitam copii de la școlile locale să asiste la ceremonia oficială de primire și să guste din mâncărurile servite la dineul de stat. Dacă veneau muzicieni pentru un spectacol de seară, îi rugam să ajungă mai devreme și să ne ajute cu un atelier pentru tineret. Voiam să subliniem importanța expunerii copiilor la artă, să arătăm că nu era un lux, ci o necesitate pentru educația lor. M-am bucurat să văd elevi de liceu discutând cu artiști contemporani ca John Legend, Justin Timberlake și Alison Krauss, și cu legende ca Smokey Robinson și Patti LaBelle.

„Povestea mea”, Michelle Obama

Ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte a fost faptul că autoarea marșează foarte mult pe importanța educației. Tocmai de aceea, am simțit constant pe parcursul celor peste 600 de pagini că orice părinte ar trebui să citească această autobiografie. În primul rând, pentru că te face pe tine să vrei mai mult, să cauți noi resurse și țeluri. În al doilea rând, vedem că reușita în viața are la bază un cumul simplu de factori: iubirea, ambiția, perseverența, dar și rigoarea și valorile. Iar acestea nu țin cont de culoarea pielii sau de statul social.

Lasă un răspuns