Andreea Perju: Susțin escapadele doar cu partenerul și vacanțele cu copiii

Andreea Perju si copiii in vacanta

Andreea Perju este actriță, blogger, mamă a doua fetițe superbe (Ada și Mara), femeie de afaceri și o persoană foarte apreciată în mediul on-line. Dar dincolo de toate acestea, ea este un om solar, pozitiv și aproape mereu bine-dispusă. E naturală, are un zâmbet pentru toată lumea și este și dedicată vieții de familie.

Am rugat-o, însă, pe Andreea să ne vorbească despre călătoriile ei, despre modul în care arată acestea de când are copii și ce părere are despre vacanțele de cuplu. Sunt sau nu utile? Ce îi spui copilului când pleci doar tu și partenerul în concediu? Vă invit să descoperiți ce crede actrița despre toate acestea în rândurile ce urmează.

Cei mai mulți oameni te știu „de la televizor”, dar și de pe rețelele de socializare, unde postezi frecvent detalii despre cum decurg zilele tale. Spune-mi cum este călătoarea Andreea Perju? Te hotărăști greu asupra destinației de vacanță? Faci un research amănunțit înainte de plecare?

Niciodată nu mă hotărăsc greu asupa destinației deoarece îmi place la nebunie să călătoresc și mai sunt muuuulllltttee locuri nevăzute până în acest moment. Însă fac și pasiuni pentru anumite locuri și mă leg sufletește de ele. Îți zic două orașe: Salonic și Roma. La Salonic am fost până acum de vreo 11 ori iar la Roma, de trei și, de fiecare dată, descopăr aceste orașe cu o bucurie nebună. Fac research la locuri unde se mănâncă bine. În rest, îmi place să mă pierd pe străzile orașelor vizitate și să mă bucur de ceea ce descopăr.

Andreea Perju

Cum alegi destinațiile de vacanță, atunci când mergeți și cu copiii în călătorii?

După două experiențe cu copiii ( Bari și Israel ) în care am încercat să împăcăm și capra și varza și nu prea am reușit, am ajuns la concluzia că vacanța cu copiii trebuie să fie 100% despre copii. Așa că, în acest an, am ales Turcia și a fost cea mai bună decizie ever. Probabil, anul viitor vom alege un alt resort pentru vacanța cu fetițele ca ele să fie fericite, să aibă activități continue și totul la îndemână.

De obicei, în vacanțele cu ele, încercăm să ne odihnim la prânz, măcar două ore.

Andreea Perju

Acum fetițele tale sunt mari, Mara având nouă ani, iar Ada, șase, însă îți amintești cum erau vacanțele voastre când acestea erau mai mici?

Cu Mara ne-a fost teamă să plecăm în călătorii, așa că prima vacanța cu ea a fost pe la trei ani jumate, în Germania. A fost o experiență frumoasă. Ada s-a plimbat mult mai devreme pentru că ne-am relaxat noi. Sunt obișnuite cu avioanele, cu mașina, cu ideea de vacanță și îmi doresc să vadă cât mai mult, atât din țara noastră cât și din alte țări.

Care sunt orașele din străinătate pe care le-ați vizitat împreună cu fetele?

Am vizitat destul de mult. În Germania au fost în Bonn, Koln , Rust (anul acesta am fost la Europa Park), în Toscana am vizitat cu ele toate orășelele deoarece am stat o săptămână, Tel Aviv, Ierusalim, toată zona Bari cu orașele ei, Grecia (Salonic, Leftkada ), Turcia – Antalya și astea îmi vin în minte la prima mână.

Andreea Perju și familia, în vacanțele din Tel Aviv și Toscana

Care e destinația voastră preferată, atunci când mergeți cu toată familia în vacanță?

Așa cum spuneam, cred că destinația perfectă ține foarte mult de ceea ce oferă fetițelor. Ele au nevoie continuă de stimuli așa că un loc în care ai la îndemână tot ce îți trebuie îți transformă vacanța în una perfectă. În același timp, cred că vacanța perfectă ți-o faci tu, în funcție de nevoile tale și percepția despre ce înseamnă perfect.

Cum sunt vacanțele împreună cu Ada și Mara? Care sunt ingredientele ce nu lipsesc niciodată din călătoriile voastre?

Sunt frumoase, dar solicitante. Au continuu nevoie de atenție. Sunt curioase, pun întrebări, vor să le explicăm chestii, lucru pozitiv, dar care cere o răbdare și o deschidere de 1000%. De obicei, în vacanțele cu ele, încercăm să ne odihnim la prânz, măcar două ore. Consider că au nevoie de somn și, datorită lucrurilor noi, obosesc mai repede decât în locurile cu care sunt familiarizate.

Călătoriile cu copiii au o altă dinamică decât cele făcute doar cu adulții.

Andreea Perju

Care crezi că este rețeta succesului atunci când pleci cu doi copii în concediu?

Cel mai important e să conștientizezi că e nevoie să te înarmezi cu răbdare. Apoi, copilul tău e cel mai important și, într-un moment mai puțin bun, încearcă să îi afli nevoia. Fii relaxat, călătoriile cu copiii au o altă dinamică decât cele făcute doar cu adulții.

Ați avut parte și de probleme sau peripeții în vacanțe? La ce anume sfătuiești alți părinți să fie atenți atunci când pleacă în călătorie cu copiii?

Cel mai important e să nu îi piardă din ochi. Noi nu le ținem legate de noi dar știu amândouă că, în aglomerație, stăm cât mai grupați. Nu am avut parte de peripeții până acum așa că nu pot da niciun sfat și sper nici să nu ajung în poziția în care să ofer sfaturi pentru că  atunci e clar că am trecut prin peripeții.

Am văzut că ai plecat în concediu fără copii. Ce le spui fetițelor înainte de plecare și, mai ales, cât de important crezi că este pentru un cuplu să se desprindă puțin de cei mici și să plece de unii singuri în vacanță?

Le spun adevărul. Le spun că urmează să plecăm, unde plecăm, cât stăm, tot. Nu ne dorim să le ascundem lucruri sau să le mințim. Ele înțeleg că mami și tati sunt părinții lor, dar au nevoie și de momente în care să stea doar ei doi. Consider că e foarte important să acorzi timp și relației de cuplu ca să nu te trezești în pragul unui divorț și să te întrebi ce n-ai făcut bine. Plus că, plecând doar cu partenerul, vii cu bateriile încărcate și altfel reușești să te raportezi la relația cu copiii. Susțin escapadele doar cu partenerul și vacanțele cu copiii.bezoek

Andreea Perju, în călătorii

Lasă un răspuns