Chiar cred că e cel mai frumos, bine-dotat și diversificat spațiu de joacă indoor din țară.
Cumva, până acum, am ratat acest loc, însă weekend-ul trecut am fost în Poiana Brașov și pentru că vremea era destul de rece, iar lista lucrurilor pe care le aveam de făcut acolo era oarecum limitată (fiind încă extra-sezon), ne-am gândit să testăm Superland. Și atât de mult ne-a plăcut că am mai făcut vizită a doua zi, înainte de plecarea spre casă.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la Superland
Sunt multe lucruri care mi-au plăcut aici, dar cred că punctul nostru preferat a fost simulatorul de schi. Filip își dorește mult de tot să învețe să schieze. Cum nu avem încă zăpadă naturală, acesta a fost momentul perfect ca el să se urce pe schiuri și să vadă dacă îi place acest sport.
Fiind începător, ședința a durat 20 de minute, iar prețul a fost de 45 de lei. A fost entuziasmat, așa încât vom repeta experiența luna viitoare, când ne dorim să ne întoarcem în Brașov. Mai apoi, când va ninge, vom putea merge în Poiana Brașov, la aceeași monitor de schi angajat la Superland, pentru ca el să testeze adevărata experiență pe pârtie.
Zone speciale cu Lego, nisip kinetic sau simulatoare de nave spațiale
Imediat după ce am intrat și ne-am făcut card (costa 3 lei cel de o zi și 10 lei cel permanent), am mers spre zona Piraților (Pirate Island), căci mi s-a părut cel mai potrivită pentru Filip. Un spațiu imens cu tobogane, panou de cățărare și multe alte atracții pentru cei peste trei, patru ani. Accesul a costat 30 de puncte (1 punct = 1 leu), însă Filip a stat doar vreo 15 minute, pentru că și-a dorit să meargă undeva unde era potrivit și pentru Ingrid. Nu mi-a părut rău de bani, gestul lui a contat mult mai mult.
Astfel, am ajuns la Mini Land (costul 15 puncte/copil/toată ziua), un spațiu dotat cu căsuțe, mașinute, tobogan, piscină cu bile și multe alte jocuri pentru copiii până în trei ani. Le-a plăcut amândurora atât de mult, încât cred că am au stat cam două ore. În timpul acesta, am reușit să stăm la o masă, chiar lângă locul de joacă, de unde îi puteam vedea în permanență și să ne bucurăm de o cafea.
Un alt spațiu de joacă interesant pentru micii constructori este BrickLand (10 puncte/copil/zi), unde cei mici au la dispoziție multe piese de Lego, pentru a-și manifesta creativitatea. Chiar lângă Brick Land este Happy Land (15 puncte/copil/zi), un spațiu dotat cu mașinuțe de pompieri, truse de instalatori, bucătării și multe alte accesorii, extrem de atractive pentru prichindei. Și acest spațiu la plăcut mult amândurora.
Toate aceste atracții sunt la parter, însă la etaj lista lor continuă. De exemplu, aici veți găsi mai multe săli unde se organizează petreceri aniversare, dar și o cameră cu nisip kinetic, jocuri pe calculator potrivite pentru copiii de patru ani sau instalații din lemn ce pot fi folosite de copilașii de cel mult doi ani. Spațiul se numește Creative Room și e nevoie de 10 puncte/copil/zi.
Tot sus se găsesc căluți ce abia așteaptă să fie plimbați de juniori. Am mai văzut astfel de jucării și în Park Lake, dar aici sunt mult mai mulți și de dimensiuni diferite, astfel încât ambii copii au reușit să se bucure de această activitate.
Simulatoare de zbor, unde te vei simți într-un avion, într-o rachetă spațială sau vei testa cum te simți atunci când sari cu parașuta – toate sunt disponibile într-o zonă numită VR Extreme. Aici am cedat și noi și ne-am bucurat de acest spațiu de joacă, gândit pentru persoane de toate vârstele.
Unde mâncăm la Superland
Există amenajat un Food Court la Superland, dar mâncarea nu te dă pe spate. Totuși, nu pleci de acolo cu burta goală. Există un restaurant chinezesc, un loc de unde poți să îți creezi propria salată, dar și o shaormerie. În plus, există și un restaurant de unde poți cumpăra pizza sau diverse foietaje și unde găsești și cafea.
Noi am ales să mâncăm de la chinezesc, iar copiilor le-am luat o salată personalizată pe gustul lor (brânză, măsline, ardei, crutoane și un sos tzatziki). Au fost acceptabile toate.
La etaj, există o cafenea frumos decorată și iluminată.
Bine de știut când mergeți la Superland
În primul rând, să știți că intrarea principală este prin spate. În prima zi, noi accesul l-am făcut prin față, adică am intrat direct din strada principală. Dacă mergeți prin spate, vă puteți bucura și de statuetele cu super-eroi și de decorul amenajat aici.
După cum ați observat, accesul la fiecare loc de joacă costă, așa încât e bine să dați întâi o tură prin tot spațiul, ca să alegeți la final unde rămâneți. E un lucru cam greu de făcut, pentru că cei mici sunt tentați să vrea „acum!”, să nu mai aibă răbdare până vă plimbați prin tot Superlandul.
Pe toată suprafața tărâmului magic veți găsi joculețe unde fie trebuie să băgați fise, fie e necesară apropierea cardului de un loc semnalizat. Fisele se obțin de la tonomate și costă trei, cinci sau șapte puncte, în funcție de joc.
Dacă ați uitat să luați haine de schimb la voi și copilul a transpirat, stați liniștiți. Există un magazin Croccodrillo, unde veți găsi tricouri, bluze sau orice aveți nevoie pentru cei mici.
Site-ul oficial al locului de joacă îl găsiți aici și vă recomand să îl consultați înainte să mergeți. Săptămânal au loc ateliere pentru copii, motiv pentru care veți ști exact la ce oră să fiți acolo dacă nu vreți să ratați o astfel de activitate.
De asemenea, să știți că la capitolul personal acest loc de joacă stă foarte bine. Oriunde vei merge vei găsi un angajat al Superlandului dornic să te ajute. De asemenea, copilașii sunt supravegheați în permanență de cei care lucrează aici.
Huge hug!❤
Otilia S.