Multe aventuri, lecții pentru copii și personaje drăguțe. Cam așa ar putea fi sintetizată seria de cărți ce îl are în prim-plan pe Franklin, o țestoasă haioasă și plină de energie.
Țestoasa Franklin este, de fapt, orice copil ce are între patru și opt ani. Peripețiile prin care trece, frământările și activitățile zilnice o transformă pe această broscuță în eroul multor copii. Filip este îndrăgostit de acest personaj, iar fiecare carte aduce noi teme de discuție, introspecție și un model de comportament pentru preșcolari.
Franklin merge pe bicicletă
Este una dintre cărțile preferate ale lui Filip. Am citit-o de foarte multe ori, pentru că povestește momentul unic din viața fiecărui copil, când învață să meargă pe bicicletă, fără a folosi roțile ajutătoare.
Franklin și întunericul
Sunt mulți copii care nu vor să adoarmă cu lumina stinsă pentru că se tem de întuneric. Cartea aceasta ne învață că noi toți ne confruntăm cu anxietăți, dar soluțiile sunt la îndemâna noastră și așteaptă să fie aplicate.
Franklin s-a rătăcit
Dacă tot vorbeam de frici, ei bine cred că una dintre fricile părinților este să nu-i piardă pe cei mici. Uneori, pot fi atât de agili și zvăpăiați că e nevoie doar de o clipă de neatenție și te trezești că cel mic a fugit cine știe pe unde. Cam așa a pățit și Franklin. S-a rătăcit din greșeală în timp ce se juca de-a v-ați ascunselea cu prietenii săi. În cele din urmă, povestea are un final fericit și broscuța a fost găsită de părinți.
Franklin cel dezordonat
Această poveste are o morală pentru mulți copii care sunt dezordonați. Franklin le arată celor mici cum se transformă dintr-un personaj care își aruncă peste tot lucrurile, într-unul care înțelege importanța punerii în ordine a jucăriilor, hainelor și a celorlalte obiecte utile. Altfel, riscă să nu le mai găsească.
Franklin are o zi nefericită
Consider că lectura aceasta îi poate ajuta și pe părinți să înțeleagă mai ușor crizele de furie ale copiilor. Răspunsul la întrebările „De ce țipi?”, „De ce te porți necuviincios?” sau „De ce ești atât de nervos?” pot fi găsite în întâmplări recente din viața celor mici. Motivul nefericirii lui Franklin este mutarea unei prietene, iar până la finalul cărții a găsit și o soluție ca să treacă peste acest episod trist.
Franklin și furtuna
În fiecare carte, Franklin e ajutat de cineva să treacă peste situațiile neplăcute, iar acest lucru se întâmplă și aici. De această dată, prietenii sunt cei care o ajută pe țestoasă să înțeleagă ce este o furtună și îi dau motive să nu se mai teamă de acest fenomen meteorologic.
Franklin, grăbește-te!
Am comandat această carte pentru că de foarte multe ori suntem întârziere. Am văzut că și Franklin este distras de diverse lucruri când pornește dintr-un punct în altul. Dar acest lucru poate fi remediat.
Franklin și surioara lui mai mică
Această narațiune abordează subiectul cu care mulți copii mici se confruntă – apariția unei surioare (frățior). Franklin este extrem de nerăbdător să devină frate mai mare și nu mai are răbdare până ce o va cunoaște pe surioara lui.
Franklin și sărbătoarea de Halloween
Sărbătoarea de Halloween, ce tinde tot mai mult să devină tradiție și la noi în țară, este în centrul poveștii din această carte. Franklin se distrează cu prietenii săi, însă, deodată, devine înspăimântat de ideea existenței fantomelor.
Franklin și cadoul de Crăciun
Tot despre o sărbătoare este vorba și aici, dar de data aceasta vorbim despre Crăciun. Franklin trebuie să doneze una dintre jucăriile sale, însă decizia este foarte grea pentru că fiecare are o valoare specială pentru micuța țestoasă. Mătușa sa este cea care îl ajută să iasă din impas.
Franklin, prezent și pe micile ecrane
Cărțile cu Franklin se găsesc la Editura Katartis, iar prețul uneia este de 30 de lei. De câteva ori pe an, când apar noi titluri, sunt reduceri de 50% și atunci costă doar 15 lei. Vă recomand să urmăriți grupul de Facebook „Ce le citim copiilor”, dacă nu sunteți deja parte din acesta, pentru a afla promoțiile legate de această colecție și nu numai.
Franklin a prins viață datorită scriitoarei canadiene Paulette Bourgeois și contur prin prisma talentului Brendei Clark, cea care a ilustrat aceste cărți.
Partea drăguță, pe care am aflat-o recent, este că există și desene animate cu Franklin și încă unele ce erau difuzate și „pe vremea mea”. Încă nu i le-am pus lui Filip, dar este o alternativă minunată la Patrula Cățelușilor (desen animat preferat de majoritatea copiilor de trei, patru ani).
Huge hug! ❤
Otilia S.