Coronavirus: De ce ar trebui să evitați călătoriile cu copiii

coronavirus

„Coronavirus” – acest termen care se află pe buzele tuturor în această perioadă. Unii s-au speriat și au golit rafturile supermaketurilor, iar alții au privit ironic situația provocată de aceste infecții.

Începând din 26 februarie 2020 avem confirmat și un prim pacient pe teritoriul României, iar azi (1 martie 2020) el e deja vindecat și alți doi bolnavi cu această afecțiune sunt tratați în spitalele din România. Situația era previzibilă, dacă am fi văzut că de la o oră la alta, fiecare stat UE sau din afara Europei anunța un „pacient zero” pe teritoriul său.

Acestă problemă nu trebuie privită cu lejeritate, dar nici nu ne putem lăsa cuprinși de panică. Blogul meu fiind unul de călătorii cu copii, m-am gândit să scriu câteva considerații legate de vacanțele planificate cu cei mici, mai ales dacă e necesară folosirea avionului pentru deplasări.

Fiecare decide, însă, pentru familia sa.

Continuați-vă viața în mod normal

Problema acestui nou tip de coronavirus este că evoluează foarte repede. Sute de turiști nu și-au terminat vacanțele într-un mod plăcut, din cauza COVID-19. Mă gândesc la cei surprinși pe vasul de croazieră Diamond Princess, la cei cazați în hotelul de lux din Tenerife sau la austriecii care au fost blocați la granița dintre Italia și Austria, după ce autoritățile austriece au interzis mai multor trenuri să intre pe teritoriul său din cauza răspândirii noului coronavirus în peninsulă.

Totuși, dacă nu v-ați întors recent dintr-unul dintre orașele în care a fost instituită carantina, atunci nu e cazul să intrați în panică. Duceți copiii la grădiniță și la școală, dar evitați pe cât posibil locurile aglomerate, mai ales dacă sunteți împreună cu cei mici. Spalați-i și spălați-vă des pe mâini și explicați-le ce se întâmplă la nivel internațional. Oricât sunt de mici, trebuie să fie conectați la informațiile importante, expuse pe limbajul lor.

Nu dați fuga la spital la primul strănut, dar țineți legătura cu medicul de familie sau cu pediatrul. Nu uitați că România este în plină epidemie de gripă. Această afecțiune e chiar mai gravă decât COVID-19.

Călătoriile în vremea noului coronavirus

Recomandarea internațională este aceea de evita călătoriile în zonele de risc. China și Coreea de Sud sunt țările de top pe care ar fi bine să nu le tranzitați sau vizitați în următoarea perioadă. Iată, mai jos, harta statelor care prezintă un procent crescut de risc, conform Centrului de Control al Bolilor, din SUA.

Conform organizației americane, călătoriile în zonele marcate cu roșu ar trebui anulate, iar cele din țările colorate cu galben și verde ar trebui amânate, dacă nu sunt neapărat necesare,

Sursa: The U.S. Centers for Disease Control and Prevention

Dincolo de grafice, trebuie să știți că acest virus se transmite foarte ușor, prin intermediul secrețiilor nazale. Mai exact, dacă o persoană infectată cu acest nou tip de virus strănută spre voi, atunci este foarte posibil să contactați această boală. Măștile nu vă protejează. Ele sunt făcute pentru cei deja bolnavi, ca să nu împrăștie virușii, și nu pentru cei sănătoși, căci nu asigură niciun fel de protecție.

Sigur, majoritatea persoanelor (Centrul chinez pentru Controlul Bolilor spune că peste 80% dintre cazurile de până acum au fost ușoare) se tratează de această maladie.

Dacă trebuie să plecați în călătorii în afara acestor zone de risc, puteți merge aproape fără nicio grijă. Verificați situația din țara unde trebuie să ajungeți. După cum am spus, lucrurile și statisticile evoluează de la o zi la alta. În plus, trebuie să treceți prin cel puțin două aeroporturi (cel de plecare și cel de destinație), unde, de obicei, există un flux mare de călători, din toate colțurile lumii.

În plus, Wizzair deja a anunțat că anulează mai multe zboruri în Italia din cauza coronavirusului, potrivit informațiilor transmise de companie, citate de site-urile internaționale. E posibil ca mai multe companii să recurgă la aceste măsuri, iar țările afectate să se multiplice.

Nu în ultimul rând, gândiți-vă că orice călătorie este un factor de răspândire a acestui not tip de virus, pentru care nu există, deocamdată, nici tratament, nici vaccin specific.

Câteva sfaturi 

Urmați regulile de igienă și spălați-vă des pe mâini.

► 0800 800 358 – este numărul TelVerde, unde puteți suna pentru a cere informații legate de noul coronavirus. Aceasta nu este o linie dedicată urgențelor. Pentru acestea, apelați 112. Există un număr și pentru Diaspora.

Informați-vă doar din surse oficiale. Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne și alte organisme ale statului oferă, în permanență, informații actualizate despre coronavirus. Nu vă lăsați păcăliți de fake-news-uri care circulă în mediul on-line.

Sursa: Ministerul Sănătății

Lasă un răspuns