„Bibliotecara de la Auschwitz”, de Antonio G. Iturbe, prezintă povestea de viață a Ditei Adlerova. În vârstă de 14 ani, ea este adusă la Auschwitz-Birkenau, alături de părinții ei, urmând să asiste la ororile ce se desfășurau zi de zi în lagărul de concentrare.

E adevărat: cultura nu este necesară pentru supraviețuirea omului, necesare sunt doar pâinea și apa. Este adevărat că omul supraviețuiește dacă are pâine să mănânce și apă să bea, dar mulțumindu-se doar cu atât moare întreaga omenire

Bibliotecara de la Auschwitz

Și tocmai din dragoste pentru lectură, ea ajunge să primească misiunea de a avea grijă de cărțile folosite în baraca ce funcționa sub ochii germanilor, dar fără ca aceștia să știe că, de fapt, acolo era o „școală”. Câțiva dintre evreii de acolo și-au însușit rolul – deloc lipsit de pericole – de a-i educa pe micuții din lagăr.

Această „școală” funcționează sub protecția lui Freddy Hirsch, lider al evreilor de la Auschwitz, o persoană foarte optimistă care insuflă starea lui de spirit și celor din jur, iar Dita îl vede ca un erou.

A reușit să convingă autoritățile germane din lagăr că a-i ține ocupați pe copii într-o baracă ar înlesni munca părinților din acel lagăr BIIb, pe care-l numesc lagăr familial, căci, în celelalte, copiii sunt atât de rari precum păsările. La Auschwitz nu există păsări; se electrocutează în garduri.

Bibliotecara de la Auschwitz

Așadar, fetița aflată în pragul adolescenței ajunge să aibă grijă de cele opt cărți ale școlii, asumându-și o responsabilitate foarte riscantă, pentru că dacă acestea ar fi fost găsite de ofițerii SS, cel mai probabil ea ar fi murit. Pentru a-și proteja colecția de volume, și-a confecționat, cu ajutorul croitoresei din lagăr (nu vă imaginați că era o croitoreasă propriu-zisă, ci o femeie care, în schimbul diverselor servicii, făcea tivuri din sârme găsite în lagăr) o rochie în a cărei căptușeală a pus cărțile.

Auschwitz nu îi omoară doar pe nevinovați, omoară și inocența

Bibliotecara de la Auschwitz

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte a fost chiar finalul ei. Antonio G. Iturbe, care este, pe lângă scriitor, și jurnalist, a făcut o amplă documentare (care s-a întins pe parcursul a patru ani) pentru a scrie această carte și redă întâlniri și povești spuse chiar de Dita Adlerova, devenită Kraus. De altfel, povestea de dragoste pe care o întrezărim la final, dintre Dita și o altă victimă a Holocaustului, echilibrează cumva experiența traumatizantă trăită de eroină în cei cinci ani în care a fost încarcerată.

Bibliotecara de la Auschwitz

Lasă un răspuns