Năvodari: Unde mâncăm și unde mergem la plajă, în contextul COVID-19

Din cauza epidemiei de COVID-19, vacanțele nu mai arată ca cele din alți ani, dar nu e nimic, ne putem adapta: căutăm locuri mai puțin populate, suntem mai selectivi, mai atenți și mai vigilenți. Iar toate astea nu ne pot face decât bine.

Dacă alegeți să mergeți la mare în România vă propun să alegeți zile din timpul săptămânii. Nu am văzut cum arată plaja în weekend și, sincer, nici nu îmi doresc, dar am testat litoralul la început de săptămână, în plin sezon, și am câteva recomandări dacă mergeți în Năvodari, locul unde noi am avut o escapadă de trei zile.

În primul rând, am constat că multe dintre plaje nu arată cu aproape nimic diferit față de alți ani. Șezlongurile sunt foarte apropiate și nu poate fi vorba de distanțare socială. Sunt, însă, și excepții.

Plajele Signature și Maho Beach

Deschisă în aceasta vară, la Plaja Signature încă mai aveau loc lucrări de amenajare atunci când am fost noi (20 iulie), fără a fi însă deranjant pentru clienți. Șezlongurile sunt la distanță unele față de altele, există și o zonă de cearceafuri, care delimitează această plajă de imediat următoarea. Sunt palmieri artificiali, care oferă o atmosferă tropicală, și led-uri care o fac mai romantică, în special seara.

Spre deosebire de alte plaje, la Signature era chiar foarte liber, poate pentru că era un pic mai departe de toate complexurile de apartamente care s-au construit recent.

Prețul unui șezlong este de 20 de lei, în condițiile în care pe toate celelalte plaje un scaun costa 30 de lei.

Mi-au plăcut și muzica, și atmosfera și dacă am mai fi stat la mare sigur aș fi mers în fiecare zi aici.

Plaja Signature, Năvodari

De asemenea, tot în Năvodari, ne-a plăcut și la Maho Beach. Șezlongul este 30 de lei, iar un baldachin pe malul mării este 100 de lei. Aici există și o terasă care nu este aglomerată, unde puteți bea o cafea sau să savurați o înghețată.

Maho Beach, Năvodari

Două variante unde puteți mânca 

Cât timp am stat la mare am luat masa de două ori la restaurant. Una dintre varainte e la 30 de minute de Năvodari, alta e chiar în oraș, la 10 minute de plajă.

Prima sugestie este Luna de Corbu. Mâncarea e bună, proaspătă și peisajul e foarte, foarte frumos. Noi am ajuns la apus și mi-a plăcut mult de tot atmosfera. Locația e excelentă în această perioadă, pentru că nu este aglomerat, iar mesele sunt foarte distanțate.

Din păcate, chelnerii nu poartă tot timpul masca, iar zona din marginea terasei nu este foarte safe pentru copii. În plus, drumul până acolo e destul de prost, pe o porțiune de vreo doi kilometri.

O să revenim poate în alt context pentru a ne bucura mai mult zonă și de atmosfera liniștită de acolo. Dacă alegeți să mergeți, neapărat puneți în geantă un spray de țânțari. La lăsarea serii sunt foarte mulți.

Luna de Corbu

O a doua locație de luat masa testată de noi este Cherhanaua Tașaul, care este foarte bine cotată pe Trip Advisor. Și nu e de mirare. Mâncarea este fooooarte bună! Eu am luat niște chifteluțe de pește și salată cu somon. Am testat și calamarul pane, care nu e din acela congelat și băgat în tigaie, e exact cum trebuie să fie. În plus, cherhanaua este chiar lângă limanul maritim ce poartă același nume. Așa că am avut parte de un spectacol al naturii extraordinar: apă, apus și pelicani.

Dincolo de mâncare, aveți grijă la ce oră mergeți. Dacă ajungeți după 20.00, restaurantul e full, iar mesele mi s-au părut destul de apropiate. Faptul că e aglomerat se reflectă și în timpul de aducere a comenzii la masă. La noi a durat cam o oră. Și când sunt și copii înfometați în zonă…. asta poate fi o problemă.

Cherhanaua Tașaul

Nu am apucat să fotografiez mâncarea în niciuna dintre cele două locații, pentru că erau două gurițe mici și flămânde care abia așteptau să devoreze ce era în farfurie.

În loc de concluzie

Puteți merge la mare și să vă simțiți bine, chiar dacă e epidemie de coronavirus. Trebuie un pic de documentare înainte și aici am avut un mare ajutor din partea prietenei mele care s-a nimerit să fie la mare în aceeași perioadă în care am mers și noi.

Nu trebuie să privăm copiii de vacanțele la mare, însă nici nu trebuie să mergem în gașcă mare sau fix în acele locuri aglomerate. Dacă vă orientați puțin cred că în orice stațiune sunt locuri mai libere, astfel încât să păstrați condițiile minime de protecție sanitară.

În plus, chiar de azi, 1 august, masca devine obligatorie în anumite zone de pe litoral.

Vacanță Plăcută!

Plaja Moho Beach

Lasă un răspuns