Când te gândești la Bulgaria, poate că nu îți vin în minte imediat locuri ca Veliko Târnovo. Cu toate acestea,
Pitești, un oraș plin de farmec situat în inima României, oferă o multitudine de activități captivante pentru familiile cu copii.
Hecaș Villas este locul unde vei găsi de toate: liniște, mâncare bună, gazde primitoare, loc de joacă și de jocuri
Din cauza epidemiei de COVID-19, vacanțele nu mai arată ca cele din alți ani, dar nu e nimic, ne putem
„Coronavirus” – acest termen care se află pe buzele tuturor în această perioadă. Unii s-au speriat și au golit rafturile
În urmă cu aproximativ doi ani, ne-am mutat „cu purcel, cu cățel” din București într-un oraș mai mic din provincie.
Pentru călătoriile pe care le facem cu mașina, noi avem o geantă în care ținem toate medicamentele. De altfel, așa
Începutul de an aduce și noi planuri de vacanță. Există multe variante pe care să le luați în calcul, adaptate
Nu e Disneyland și nici Legoland, dar e un parc care le va plăcea copiilor. E aproape de București și
Încă nu am ajuns în Statele Unite ale Americii, dar este una dintre destinațiile unde mi-ar plăcea să merg. De